Polly cunoaște pe cineva

În dimineața în care Polly a ajuns pe strada Stejarilor, tot cartierul mirosea a pâine caldă. Cele două valize au rămas lângă ușa verde, iar Polly a salutat-o pe prima vecină care i-a ieșit în cale: o ursoaică uriașă care își uda mușcatele. „Bună! Mă numesc Polly. Am ajuns azi-dimineață.”

Ursoaica și-a șters labele de șorț și a zâmbit. „Eu sunt Berta. Locuiesc aici de douăzeci de ani.” Au vorbit o bună bucată de vreme lângă gard: de unde venea Polly, cu ce se ocupa și de ce tocmai strada asta. „Predau limbi străine”, a explicat Polly. „Lucrez de acasă, așa că o să ne vedem des.”

Când soarele era deja sus, Berta a arătat spre piațeta de la capătul străzii. „Mâine e piață. Dacă vrei, îți arăt de unde cumpăr fructele.” Polly a acceptat pe loc. „Îmi pare bine, Berta. Pe curând!” Și, intrând în casa cea nouă, Polly s-a gândit că a învăța numele vecinilor avea să fie cel mai bun început cu putință.