Vladivostok

În dimineața a șaptea, trenul trebuia să ajungă în Vladivostok la 06:15 ora Moscovei, ceea ce însemna 13:15 ora locală. Polly s-a trezit la prima lumină locală, pe la ora cinci.

Prin fereastră, pădurea a lăsat loc dealurilor line și ierbii. Pacificul era undeva înainte. Îl simțea, așa cum simți un corp mare de apă înainte să-l vezi.

Ultima stație înainte de Vladivostok a fost Ussuriysk. Trenul s-a oprit pentru cincisprezece minute. Polly a coborât. O femeie vindea pește afumat de pe o masă pliantă. Peștii erau argintii. Ochii erau încă limpezi. Polly a încercat o bucățică. Femeia l-a înfășurat în ziar și nu a acceptat plată. Unele piețe funcționează așa.

Pacificul a apărut pe partea dreaptă a trenului pe la ora unsprezece, ora locală. Era gri și strălucitor.

Vladivostok a apărut brusc. Orașul este construit pe dealuri care coboară spre mare. Trenul trece printr-unul dintre aceste dealuri. Capătul liniei este în port. Bariera de la capătul șinelor este la patruzeci de metri de apă.

Trenul a făcut ultima oprire. Ceasul de deasupra ușii compartimentului, setat pe ora Moscovei timp de șapte zile, arăta 06:23. Ceasul local de la stație arăta 13:23.

Polly a sărit pe peron. Vladivostok era un oraș portuar cu clădiri joase de piatră și străzi abrupte. Aerul mirosea a pește, rugină și sare.

La capătul peronului era un mic obelisc alb. Inscripția spunea KILOMETRUL 9.289. Capătul liniei.

Polly a stat lângă obelisc un minut lung. Șapte zile. O jumătate de miliard de ani de rocă uralică. Douăzeci și cinci de milioane de ani de Baikal. O macara. Opt fusuri orare, dintre care trenul a respectat doar unul.

Și-a întins aripile. Pacificul era chiar dincolo de zidul portului. S-a ridicat de pe peron, a urcat peste macaralele portului de containere și a zburat peste golf.